marți, 31 martie 2009

Iubesc nationala de fotbal a Romaniei

A fost pentru prima data cand am rezistat la un meci al nationalei, in conditiile in care aceasta e condusa, pana la capat. Obisnuiam sa schimb canalul pe principiul unor superstitii piturciene, cine dreacu stie, poate io-s de vina. Ok, nu ma uit, da voi, baietii, egalati si voi. Nu au egalat niciodata. Sambata am vazut un meci al unei Romanii naive, dar pline de vointa. Daca in filme, cumva, nu stiu cum, naivul cu suflet cat casa il bate pe superioru arogant, in realitate ilogicul e mult mai rar. A castigat, previzibil, nu echipa mai buna, ci echipa mai realista. Sambata am vazut o Romanie care m-a incantat prin jocul sau. Ma doare fix undeva ca Romania a pierdut meciul cu Serbia. Ma doare fix undeva ca ne calificam la turnee finale cu un fotbal scremut si suntem trimisi acasa cu coada intre picioare. E clar ca meciul cu Serbia putea fi castigat in acelasi fel. E clar ca Piturca a gresit tactica totalisim. Dar ce a iesit a fost minunat. O echipa care a agresat timp de 90 de minute o alta echipa si a pierdut. O echipa care a fost capabila sa alerge si sa fie in stare de urgenta sufleteasca timp de 90 de minute. Iubesc aceasta Romanie frenetica, patetica (de la patos), fraiera, romantica. Asa se joaca fotbalul actual, numai asa se poate juca fotbalul. Fotbalul italian ca specific nu mai exista, falimentul sau este total. Fotbalul italian nu mai e demult fotbal italian. Fotbalul se joaca cum a jucat Romania, minus naivitatea. De aceea sunt fan Liverpool. Liverpool poate ingropa orice adversar atacand in valuri lasand in acelasi timp impresia ca joaca cel mai pragmatic fotbal existent. Aici e dozajul perfect. Romania, dupa ce a incercat sa-l gaseasca incepand de la pragmatismul cinic atatia ani, acum incearca de la exuberanta frenetica. Iubesc aceasta Romanie.

Niciun comentariu: