O zi in care sunt falit. Am ramas fara un sfantz si am de gand sa va zic si cum. Bine, conceptu e si cu sens jelitoriu, se prapadi Michael si io inca mai speram la un concert prin vecinatatea Romaniei. La ala din 96 eram prea copil ca sa mi se aplice termenul de falit. Am trait cu stiri de Tele7abc de la aeroport si cu o lunga si draguta scandalizare privind netelevizarea evenimentului. Am mers mai departe totusi, defuland in camera tapetata cu Michaeli de Popcorn sau Bravo a amicului Emil. Tipu avea pe vinil toate albumele scoase de flacaul Michael. Crescui, Michael se mai disipa, am ramas la fel de infexibil si neaderent tehnic la miscarile tipului, dar n-am pierdut nici o sansa de a-mi arata iubirea pentru muzica lui. N-a fost playlist creat adhoc pe la get togetherurile amicale in care sa nu cer un Give into Me (my favourite). Ce sa mai, se duse. Sau vorba romanului, ce sa-i faci... Am dedicat o parte din ziua de birou lui Michael.
Apoi am plecat sa fac rost de ultimii mei bani. Ultimii mei bani sunt/e un bilet la Depeche Mode care n-a vrut sa mai vina. L-am tinut pana acu asteptand sa se razgandeasca ceva. Nic. M-am tarat la Diverta pe Magheru sa iau niste bani. Pe bilet. Am prins evident schimb de tura. Mai veniti dumneavoastra mai tarziu sau chiar si in weekend. Ne complacem. Doar ca cand sa ies pe bulivar iau si io 5 metri (poate mai putin) de sens unic (aveam sa aflu) si dau exact in paleta lu Garcea ca cica sa stam de vorba. Ma gandeam ca-mi spune cum i-a alergat Michael in 96 pe el si pe tovarasii militieni, imi arata un autograf obtinut atunci, imi zice ca Michael i-a cerut pulanul sa-i simta greutatea, faze de genul asta. Si spre surprinderea mea, chiar de asta m-a oprit. Pentru un omagiu adus lui Michael. Piosenie, recluziune, post negru. Totul intr-o amenda. Imi lua si biletul. A dreacu dom Garcea, exact 120 lei amenda, cat beletu la Depeche. Noi sa fim sanatosi.
vineri, 26 iunie 2009
vineri, 5 iunie 2009
Cu ce raman dupa TIff
Cam gata cu Tiff-ul clujean de anul acesta. Am vazut 20 de filme si jumatate in 5 zile. Jumatatea e a nedigerabilului turcesc Sunt Marlon si Brando. Acesta a reusit marti sa ma scoata din sala inainte de genericul final. N-am iesit niciodata de la un film pe reteta tot mai practicata a plictisului. Recunosc ca filmul venea si pe fundalul unei experiente clujene nefericite - ridicat masina peatza miai viteazu, pupat portofel sa-mi elibereze 4 milioane ca sa mi-o recuperez. Si cum vina ca am iesit prematur din cinematograf nu era de ajuns, gasit amenda parcare pe parbriz masina recuperata proaspat. Veti zice ca sunt un imbecil si recunosc ca n-am exclus aceasta varianta din analiza. Incercati totusi sa experimentati viata culturala pentru mai multe zile in cluj, cu repezeala de la dreacu la tacsu si alte nush cate mamone, si mai discutam.
La filme revenind, raman cu Tokyo Sonata si Shirin. Despre primu am mai zis cate ceva in cele posturi crestinesti anterioare. Despre Shirin... Pur si simplu vedeti-l. Pentru majoritatea e un film de intr-un ceas de dus. Unde vezi cu ochii. Daca te tine un ceas. Pentru cei simtitori, it's the shit. E un experiment de receptare cinematografica a unui basm ce basnuieste de iubire neimplinita. Un numar de chipuri de femei sunt urmarite metamorfozandu-se in virtutea celei mai pure empatii cu personajul feminin - Shirin. Acesta este filmul, un studiu de fizionomii in bulboana unei lecturi participative prin excelenta. Mai degraba un non-film, dar unul incredibil.
Retin si excelentul My Winnipeg, raman rece la alegerea publicului - Machan (o comicarie de situatie despre un grup de ceilonezi ce reusesc sa obtina viza de Germania pionierand jocul de handbal pe meleagurile lor, care mi-a adus aminte de un film cam de aceeasi anvergura cu niste jamaichezi ce se pregatesc de participarea la proba de bob la Olimpiada).
L-am vazut si pe Van Damme incercand sa fie actor fara mare succes in JCVD (totusi cam cel mai bun film al lui so far) si imi pare rau ca am ratat Alle anderen. Nu foarte rau, insa. Am niste intuitii nu foarte favorabile acestui fim. O sa-l vad maine acasa.
Altceva... Tiffu mi-a prilejuit intalnirea cu cea mai placut guraliva fetita intalnita vreodata, Ana. Zi-ne din pian, Ana!
La filme revenind, raman cu Tokyo Sonata si Shirin. Despre primu am mai zis cate ceva in cele posturi crestinesti anterioare. Despre Shirin... Pur si simplu vedeti-l. Pentru majoritatea e un film de intr-un ceas de dus. Unde vezi cu ochii. Daca te tine un ceas. Pentru cei simtitori, it's the shit. E un experiment de receptare cinematografica a unui basm ce basnuieste de iubire neimplinita. Un numar de chipuri de femei sunt urmarite metamorfozandu-se in virtutea celei mai pure empatii cu personajul feminin - Shirin. Acesta este filmul, un studiu de fizionomii in bulboana unei lecturi participative prin excelenta. Mai degraba un non-film, dar unul incredibil.
Retin si excelentul My Winnipeg, raman rece la alegerea publicului - Machan (o comicarie de situatie despre un grup de ceilonezi ce reusesc sa obtina viza de Germania pionierand jocul de handbal pe meleagurile lor, care mi-a adus aminte de un film cam de aceeasi anvergura cu niste jamaichezi ce se pregatesc de participarea la proba de bob la Olimpiada).
L-am vazut si pe Van Damme incercand sa fie actor fara mare succes in JCVD (totusi cam cel mai bun film al lui so far) si imi pare rau ca am ratat Alle anderen. Nu foarte rau, insa. Am niste intuitii nu foarte favorabile acestui fim. O sa-l vad maine acasa.
Altceva... Tiffu mi-a prilejuit intalnirea cu cea mai placut guraliva fetita intalnita vreodata, Ana. Zi-ne din pian, Ana!
luni, 1 iunie 2009
Stark. Jim Stark. Ziua 2. Si 3. La Tiff
Ziua 2. Si 3. E cu nefericitul Jim Stark, victima a vamaiotismului organizatoric al festivalului. Jim Stark e cel mai bonom ogre de underground. Un ogre indie. E producatorul filmelor lui Jarmusch, daca vreti sa vi-l inmagazinati cumva. Un avocat de succes care, intr-o criza de mijloc de viata, si-a bagat pula de urgenta si s-a apucat de film independent. O aparitie foarte neverosimila in peisajul nostru. Am trai mila si jena aseara, dupa Stranger than Paradise. Tarziu, in noaptea adanca a genericului, o fetiscana obosita a deztelenit un microfon bolborosind celor 50 de oameni ramasi insala ca e pe-acolo si Jim. Are niste povesti pentru noi. Oricat as fi vrut sa-l aud, am iesit. La fel cum am iesit azi, dupa excelentul Nunta la tara. Am iesit cu promisiunea de a reveni dupa o tigare, cand Jim isi intra in rol. Exact dupa o tigara-fulger, am revenit pentru a fi luat de valul publicului care-i pusese punct lui Jim. Asta fu Jim, pacat, dar poate ca lumea pur si simplu vrea sa vada doar imiaginile miscatoare de pe panza.
Altfel, oamenii vin. Nu ca acu doi ani cand se rula cu sala plina, dar jumatati sunt. Am vazut filme foarte bune, bune si acceptabile. Nimic care sa-mi iste remuscari de fugit irreparabile. Daca ma seaca ceva e reclama de inceput de fiecare proiectie. Aceleasi, in aceeasi ordine. Ma cam calca pe monturi de am ajuns sa am interogari ignoratoare de pacturi fictionale, conventii si alelalte. Ba, da ma lasi cu mocanii aia doi care fal(u)seaza la fluier si vad Ang Lee in codrii Bucegiului? La ce-l vad? Si daca tot vad si s-au decis asupra unui chinez, de ce nu Sora 13, Biciul fermecat ceva? Intelegeti unde m-a dus? L-am trimis in ma-sa si pe Puya cu foamea lui de bani vodafonezi. Pai cine dreacu il are pe ala care-l blocheaza in parcare pe speed dial? Whatever.
Am fost la drive-in pe acoperisul lu iuliusmall. Am vazut Repo, sau cum zic astia un musical gothic de referinta pentru multi ani de-acu incolo. Nu-i foarte rau, e indeajuns de grafic sa mearga cu niste pringles. M-am refacut misto dupa niste nordice solide.
Doo documentare cehesti - Rene si Cetateanul Havel. Primul inutil, al doilea ok. Am retinut reteta fratilor lui Rumburak - documentarul trebuie sa dospeasca, tot ce conteaza e sa ai intuitia unui personaj cu viitor. Il urmaresti vreo 20 de ani si apoi montezi. A, si am retinut si o remarca a lui Havel in avionul care-l aducea spre Romania sa fie indoctorat honoris causa de Constantinescu - Pare-se ca romanii ii fac doctor honoris causa pe toti cei care-i viziteaza. Simptomatic pentru invatamantul autohton, pentru mediocritatea sistemului, a celor ce ies din el si pentru lejeritatea cu care se trage cu diplome academice in populatie.
Din nou la filme, dupa o meditatie de o zi si ceva asupra sa, dezamagitorul Tokyo Sonata de ieri a devenit cel mai tare film vazut so far la TIFF. E imposibil ca un Kurosawa sa pice naiv in acumulare apoteotica de burlesc, haotic, cliseu ingrosat partea a doua a filmului, dupa ce in prima jumatate mi-a aratat ca e tatic in constructie. Ieri am iesit decis sa tai cu briceagu lui Ockam si sa consider ca pur si simplu cea mai simpla explicatie - ca filmul e esuat - e cea mai buna, azi filmul mi se pare tatic. Definitiff.
Altfel, oamenii vin. Nu ca acu doi ani cand se rula cu sala plina, dar jumatati sunt. Am vazut filme foarte bune, bune si acceptabile. Nimic care sa-mi iste remuscari de fugit irreparabile. Daca ma seaca ceva e reclama de inceput de fiecare proiectie. Aceleasi, in aceeasi ordine. Ma cam calca pe monturi de am ajuns sa am interogari ignoratoare de pacturi fictionale, conventii si alelalte. Ba, da ma lasi cu mocanii aia doi care fal(u)seaza la fluier si vad Ang Lee in codrii Bucegiului? La ce-l vad? Si daca tot vad si s-au decis asupra unui chinez, de ce nu Sora 13, Biciul fermecat ceva? Intelegeti unde m-a dus? L-am trimis in ma-sa si pe Puya cu foamea lui de bani vodafonezi. Pai cine dreacu il are pe ala care-l blocheaza in parcare pe speed dial? Whatever.
Am fost la drive-in pe acoperisul lu iuliusmall. Am vazut Repo, sau cum zic astia un musical gothic de referinta pentru multi ani de-acu incolo. Nu-i foarte rau, e indeajuns de grafic sa mearga cu niste pringles. M-am refacut misto dupa niste nordice solide.
Doo documentare cehesti - Rene si Cetateanul Havel. Primul inutil, al doilea ok. Am retinut reteta fratilor lui Rumburak - documentarul trebuie sa dospeasca, tot ce conteaza e sa ai intuitia unui personaj cu viitor. Il urmaresti vreo 20 de ani si apoi montezi. A, si am retinut si o remarca a lui Havel in avionul care-l aducea spre Romania sa fie indoctorat honoris causa de Constantinescu - Pare-se ca romanii ii fac doctor honoris causa pe toti cei care-i viziteaza. Simptomatic pentru invatamantul autohton, pentru mediocritatea sistemului, a celor ce ies din el si pentru lejeritatea cu care se trage cu diplome academice in populatie.
Din nou la filme, dupa o meditatie de o zi si ceva asupra sa, dezamagitorul Tokyo Sonata de ieri a devenit cel mai tare film vazut so far la TIFF. E imposibil ca un Kurosawa sa pice naiv in acumulare apoteotica de burlesc, haotic, cliseu ingrosat partea a doua a filmului, dupa ce in prima jumatate mi-a aratat ca e tatic in constructie. Ieri am iesit decis sa tai cu briceagu lui Ockam si sa consider ca pur si simplu cea mai simpla explicatie - ca filmul e esuat - e cea mai buna, azi filmul mi se pare tatic. Definitiff.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
