Stark. Jim Stark. Ziua 2. Si 3. La Tiff

Ziua 2. Si 3. E cu nefericitul Jim Stark, victima a vamaiotismului organizatoric al festivalului. Jim Stark e cel mai bonom ogre de underground. Un ogre indie. E producatorul filmelor lui Jarmusch, daca vreti sa vi-l inmagazinati cumva. Un avocat de succes care, intr-o criza de mijloc de viata, si-a bagat pula de urgenta si s-a apucat de film independent. O aparitie foarte neverosimila in peisajul nostru. Am trai mila si jena aseara, dupa Stranger than Paradise. Tarziu, in noaptea adanca a genericului, o fetiscana obosita a deztelenit un microfon bolborosind celor 50 de oameni ramasi insala ca e pe-acolo si Jim. Are niste povesti pentru noi. Oricat as fi vrut sa-l aud, am iesit. La fel cum am iesit azi, dupa excelentul Nunta la tara. Am iesit cu promisiunea de a reveni dupa o tigare, cand Jim isi intra in rol. Exact dupa o tigara-fulger, am revenit pentru a fi luat de valul publicului care-i pusese punct lui Jim. Asta fu Jim, pacat, dar poate ca lumea pur si simplu vrea sa vada doar imiaginile miscatoare de pe panza.

Altfel, oamenii vin. Nu ca acu doi ani cand se rula cu sala plina, dar jumatati sunt. Am vazut filme foarte bune, bune si acceptabile. Nimic care sa-mi iste remuscari de fugit irreparabile. Daca ma seaca ceva e reclama de inceput de fiecare proiectie. Aceleasi, in aceeasi ordine. Ma cam calca pe monturi de am ajuns sa am interogari ignoratoare de pacturi fictionale, conventii si alelalte. Ba, da ma lasi cu mocanii aia doi care fal(u)seaza la fluier si vad Ang Lee in codrii Bucegiului? La ce-l vad? Si daca tot vad si s-au decis asupra unui chinez, de ce nu Sora 13, Biciul fermecat ceva? Intelegeti unde m-a dus? L-am trimis in ma-sa si pe Puya cu foamea lui de bani vodafonezi. Pai cine dreacu il are pe ala care-l blocheaza in parcare pe speed dial? Whatever.

Am fost la drive-in pe acoperisul lu iuliusmall. Am vazut Repo, sau cum zic astia un musical gothic de referinta pentru multi ani de-acu incolo. Nu-i foarte rau, e indeajuns de grafic sa mearga cu niste pringles. M-am refacut misto dupa niste nordice solide.

Doo documentare cehesti - Rene si Cetateanul Havel. Primul inutil, al doilea ok. Am retinut reteta fratilor lui Rumburak - documentarul trebuie sa dospeasca, tot ce conteaza e sa ai intuitia unui personaj cu viitor. Il urmaresti vreo 20 de ani si apoi montezi. A, si am retinut si o remarca a lui Havel in avionul care-l aducea spre Romania sa fie indoctorat honoris causa de Constantinescu - Pare-se ca romanii ii fac doctor honoris causa pe toti cei care-i viziteaza. Simptomatic pentru invatamantul autohton, pentru mediocritatea sistemului, a celor ce ies din el si pentru lejeritatea cu care se trage cu diplome academice in populatie.

Din nou la filme, dupa o meditatie de o zi si ceva asupra sa, dezamagitorul Tokyo Sonata de ieri a devenit cel mai tare film vazut so far la TIFF. E imposibil ca un Kurosawa sa pice naiv in acumulare apoteotica de burlesc, haotic, cliseu ingrosat partea a doua a filmului, dupa ce in prima jumatate mi-a aratat ca e tatic in constructie. Ieri am iesit decis sa tai cu briceagu lui Ockam si sa consider ca pur si simplu cea mai simpla explicatie - ca filmul e esuat - e cea mai buna, azi filmul mi se pare tatic. Definitiff.