Curiosul caz al lui Brad Pitt

Da, asa-i, am vazut The Curious Case of Benjamin Button. Filmul e minunat ca cinematografie, iar Fincher a intrat in mod clar in etapa clasica, creca chiar de la Zodiac. Omu a ajuns la varsta echilibrului, a lucrurilor asezate, chibzuite, ce mai, la varsta oscarului. In fine, vine o vreme... Filmul nu m-a dezamagit, chiar mi-a extras un suspin si-un nod in gat undeva spre final, dar epicu sufera. Centrat pe un personaj din seria Garp-Oskar Matzerath-Forrest, filmu mi s-a parut mult prea scuturat. Bine, Fincher isi face bine treaba si e cu atat mai mult o realizare cu cat filmul are aproape 3 ore si nu plictiseste. Ma asteptam totusi de la acest epic sa ma stoarca de lacrimi. La capitolul asta Tim Burton si-a facut mult mai bine treaba cu Big Fish. Oricum, simt ca in echilibrul si cadentarea maiestuoasa a filmului lui Fincher sunt mai multe argumente care sa-l faca un act superior estetic. La capitolul actori, o nimereste in ramura femei si o cam zbarceste, parerea mea, la capitolul Brad Pitt. Bine, cu femeile s-a mers la sigur, banui ca s-au gandit ca e deja un risc prea mare Brad. Tripleta Cate Blanchett-Julia Ormon-Tilda Swinton e de-acolo. Cu Brad... Brad se descurca si el, dar... E ceva in legatura cu Brad care ma face sa cred ca vremea lui nu a venit. Ca actor. Ca mare actor. E ceva cu el, un soi de stiffness, ca altfel nu-i pot spune, un ceva inca neparguit. Ii mai trebuie ceva si creca stiu si ce. Ok, poate fi misto in jucarele ca cea a fratilor Coen, cand e vorba de fete-fete si retard. Dar la fel e si Clooney in aceleasi ipostaze. Acu incercati o paralela Clooney-Brad la capitolul filme "serioase". Nu prea ne iese. Tot acu, ceva talent ar avea el, s-a descurcat binisor ca Benjamin Button, desi filmul ar fi putut fi epocal cu un Viggo Mortensen (sau cineva cu un grad neutru de hunkness) in acest rol, dar problema lui incepe de la fata. De la chip. Acolo e marea lui problema. Calcaiu lu Ahile e de fapt mandibula sa si buchetu ala usor grotesc de buze. E un ce inestetic rau in acea zona care in multe cazuri ar putea servi subiectului pe post de jnsecua. Aici e total pe dos. Brad Pitt are o problema de guliism, adica e o gulie. Problema lui e usor rezolvabila nu prin ce incearca mai nou, adica mustata, ci prin ceea ce se cheama o barba. Ganditi-va putin la Brad Pitt din Babel, cu acel inceput de barba. Sau in Jesse James. Pentru filmele astea era acoperit daca lua vreun oscarean. Parerea mea. Pe bune.

Bacuri cu romani

Deci voi ca tot omu sa stie ca-s agale scandalizabil si mai degraba amuzat de tot ce inseamna anomalie in romania. Anormalitatea, cand nu ma binedispune, arar ma raudispune. Cum ar veni ma cac pe mine de ras si vizavi de furnizorii de anomalii si de scandalizatii care-si scot amenintatori telefoanele. Creca ca sa stai in romania si sa ramai si intreg la cap e singura modalitate. Sa razi, sa vezi absurdu, suprarealismu, inovatia romaneasca si sa te cracanezi de ras. Sa fii mucalit. Acu na, acolo unde se poate, in limitele unui cinism bine temperat. Nu zic ca nu-mi vine si mie sa-mi iau campii cateodata. Imi vine. Doar cand ma uit seara la realitatea zilei cu boda. Nu din cauza lu eboda, ci a tramei. Whatever, toate balariile astea vi le zic finca am fost ieri pe la constanta. Buuuun, faleza, valuri, trestii chestii, -10 gradeane, saorma mare cu 8 roni, cand sa plecam spre capitale, hait ca s-o luam pe la manastirea dervent, ostrov, bac, jmaf jmaf, inapoi pe mainland, autostrada si tot inapoi, la capitale. Buuuun. Pai s-o luam. Nu zic ca am avut parte de vreo 80 km de dolse balansu pe un drum de drum(&base) pana la dervent. Nu zic. Orcum am mers boereste cu cauciucurile mele de iarna Michelin Alpin. Ee? Ee? (ovatii). La dervent, frumos, si drumu frumos, cu caprioare sprintand sprintar spre liziera, magarusi boccii si bocnii, dobroge misto, alea. Manastirea slabut, mai impresionant era complexul rezidential care inconjura manastirea. Popii construieste in draci, doamne iarta-ma, sfanta ziua de luni in care ne aflam. Ca tot pica piata de imobiliare, astia n-au nici o gara (a nu avea nici o gara=a durea in cur), termopane, termopane. Creca popii sunt singurii care mai construiesc in tara asta cu o acuta durere in pix. Cum zice bunica-mea, la astia cotizeaza si viul si mortu. Marca banutu, ba enorila. Orisicum, manastirea in nota plictisitoare a manastirilor romanesti; e o stanca acolo intermopanata, care prezinta un vag crucimorfism si care e, cum altfel, producatoare de mir. Ne-am miruit noi, alea, una alta, da parca tot valea cu soarele intrand in ghiol ne lua ochiu. Ne tiram noi de-acolo si hai spre ostrov, la bac. Pac, platim noi bacu, taman cam cat taxa de pod de la giurgiu, si ne punem sa asteptam. Pe bac. Adica nu pe bac, pe mal. Bacu. Intelegeti voi. Trece juma de ora, bacu canci. Trec inca trei minute, hop si bacu. Porniti motoarele, on ur marks, de-astea. Pe dreacu. La loc comanda. Bacu nu si nu. Ca cica el nu aluneca pe valurile dunarii decat incarcat la capacitate maxima. Cum ar veni, vreo 10 masini. Ete fas. Mai stam noi juma de ora sa sa faca numaru si sa-i arda si anton lupan un troscau si-o shpanareta. Stand asea, ma uit in jur. In stanga mea, niste babani intr-un shmertz sa uita la dan negru. Semnalu cam prost, da shoul merita. In dreapta, un tigan bulgar care ma intrebase deja de doo ori cum ajunge el la autoban si constanta ma priveste intrebator. In fata, cam pe la ora 11, niste negustorese basoalde isi strang marfa. Cu cuvintele lu cesonia postelnicu din liceenii rocknroll, e si maine o zi. In fine, mai vine o data evgheni parvanov ala sa ma intrebe de autoban si apoi bacu ne invita sa-l abordam. Per total, vreo doo ore petrecute la bac la ostrov, da fu dragut, liniste, pace, relaxare. Tot ce conteaza. Traim in romania si asta ne-mpopotoneaza tot timpu. Hai la multi ani. Aaa, am uitat sa va zic ca erea sa ma dea aia jos de pe bac ca nu gaseam beletu. Mai incolo l-am gasit. Apai nu pateam ca-n Prostii de liviu rebreanu?

Revolutionary Road, bre

Am avut candva cu un amic o disputa destul de de dugheana despre Leo di Caprio si Russel Crowe. Cum i-om fi alaturat noi nu mai pot recompune, cert e ca io ieream cu Leo, astalalt era cu alalalt. Si ne pasam referinte. Name droppin la greu. Filme dupe filme. Io futeam o dunga, el futea o dunga. N-am ajuns, evident, la nici un rezultat, tot ce-a reiesit e ca tot ce-i reusit la ala e numele ala puternic de corditor hardcor - io (adica io am zis asta despre Russel) sau ca Scorseze e un mare labar. Acu la batranete. Bine, asta prin ricoseu, tregand prin Leo - el (adica asta a zis el, amicu). Io am zis ca Gangs of New York mi se pare un clasic, asta ca i se pare o duda. Obiectiv, probabil ca e undeva intre, dar asta n-a servit niciodata nimanui. Asa, zic asta finca tocma vazui un film cu Leo si mi-am adus aminte de asta. Nu filmu cu Leo si Russel laolalta. A dreacu facatura, cu se nimerira. Pe ala nu-l vazui. Vazui filmu cu Leo si Kate. Winslett. Cum ar veni aniversarea de zece ani. Stiti, faza cu Titanicu, chestii. Despre Kate nu mai e nica de zis, fata e deja in Shangri La, la monstri sacri. Cu Leo insa, oricat l-am laudat si-mi place de el - spre deosebire de constipatul si stersu Russel Crowe - nu stiu de ce dreacu mi-au venit in cap vorbele lu CTP despre actorul Brad Pitt. Cum ca se screme, trage de el. (Zicea asta inainte de a scoate din palarie un 7even la ProCinema.) Bine, nu e cazul lui Leo, da nu stiu de ce dreacu mi-au revenit in minte vorbele lu CTP. Asa, filmu de care va vorbesc e de Sam Mendes, ala cu American Beauty. Ideatic asea, e cam un sequel. Inca unu si are o trilogie redatatoare de ochi cam despre criza ontica si reificare, d-astea. In lume, in cuplu, in tine. Filmu se cheama Revolutionary Road. Filmul anului, so far.

Corrales vs Castillo - fisting fatal

Tocmai am incheiat un maraton de vizionare de vizionari in ale boxului. Cat is de lame. Ma uit de vreo 14 ore la cele mai tari meciuri de box ale ultimilor ani ca sa-i fac lu taichi-miu un dvd cado de craciun. Si vreau pentru ca sa spun ca tocmai mi-am facut mie cel mai tare cadou - am vazut probabil cel mai spectaculos meci al ultimelor decenii. Bine, creca-s oleaca avantat, dar cam asea veti fi si voi la final. Un meci care recunosc cu rusine ca mi-a scapat: Diego Corrales vs Jose Luis Castillo, 2005. Ce sa zic mai mult decat ca asta e meciul care mi-a demonstrat o vorba din ale boxeurilor pe care n-am crezut-o niciodata si care zice in termeni concreti ca un pumn poate schimba un meci. Unul din adevarurile imuabile ale boxului, dar unul mai undeground de din cauza de ocurenta scazuta. Adica nu e din categoria lu barbia n-are muschi sau - in traducere foarte libera - ai grija de curu tau si dupa ce gongu a sunat a sfarsit, adevaruri vanturate de comentatori obositi. Da, meciul asta mi-a aratat cum un pumn poate deturna inevitabilul ca sa zic asa. Va dati au ba in vant dupe box, it's a must see, ca un meci de cricket intre anglia si india, un oxford-cambridge pe lac sau orice meci de curling. Bine, cu mult mai bone-chilling. Celor interesati/curiosi le pun la dispozitie meciul, ca vorba aia, o bucurie neimpartasita e o bucurie trista si obosita. Ca si vorba in sine, de altfel.

Sa-l ghilotinam pe TRU

Recunosc fara retineri ca sunt fanul etern al stilistului Traian Ungureanu. TRU. Intrand pe fond, insa, am polemizat mai mereu (in discutiile cu amicii, cu el n-am avut ocazia) in doo chestiuni: fotbalul italian si Traian Basescu. Daca in privinta fotbalului ramane captiv unei fascinatii revolute pentru un pragmatism feroce al sistemei peninsularilor, din care n-a mai ramas de ceva vreme decat cinismul comportamental, cand vine vorba de Basescu si cohorta lui, TRU a fost timp de 4 ani cautionarul miop, penelul avantat pe clare principii maniheiste. Pesedeii si peneleii care i-au luat jucareaua lu Base timp de doi ani si ceva, monstruoasa coalitie a celor 322 care au comis hibrisu debarcarii prezidentiale fie si pentru o luna au avut un tratament default din partea TRUului. Un tratament subsumabil lui pac la cap. Nu ascund faptul ca admir si voi admira in continuare angajarea univoca, transanta si curajul girarii unui personaj de negirat ca Base. E o forma de pozitionare onesta, fara flic-flacuri care sa functioneze ca alibi pentru vremuri cu vant din alta directie. TRU, asemeni lui Cartarescu, imi par cazurile clasice de intelectuali vrajiti de premisele unui proiect politic, care aleg sa "se arunce" in virtutea unui fond de decenta si rectitudine agresate de realitatea din Romania. Sunt poate putinele exemple de personalitati care s-au alaturat "cauzei Basescu" fara un soi de oportunism scarbos specific unor alti reprezentanti ai elitei degraba consternabili si pentru inflorirea afacerilor sau posturi. Au facut-o din convingere, fara sa astepte gratificari. Recunosc ca am pornit postarea asta ca reactie la textul lui Doru Buscu din Cotidianul care-i face lui TRU un adevarat proces de intentie, cerandu-i si satisfactie. Reparatii. Din pozitia observatorului neimplicat, care-si permite luxul nuantelor, poti pica usor in capcana aruncarii la jugulara lui TRU acum ca totul s-a naruit in jurul sau. Pentru ca, spre deosebire de Liiceanu sau Patapievici, in jurul sau chiar s-a naruit totul. Pana la urma orice om cu principii este dator cu o dezamagire politica. Raman fanul stilistului TRU si accept, fara sa infierez, pozitionarile sale, pe care le prefer inmiit, prin fermitate si neechivoc, oricaror argumentari de ocazie ale moralistilor pungii.

Ba(,)lan, te bag in lanu meu, ba

Am io asa o chestie. Pe persoanele pe care le iubesc le fac vraiste, albie de porci, le injur, da nu mocofaneste, ci cu neegalabila-mi capacitate insolatorie (vezi dreacu titlu postarii). Adica nu m-am gandit pana acu de ce plm fac rahatu asta, da banui ca sunt si oleaca diliu. Adica vezi si tu cine te accepta asea, de dilimandros, si poate laoadica sa bata dincolo de gura mia spurcata catre mi grande corazon. E vreun soi de twisted test. E twisted finca-i subconstient at best. Intelegeti? E twisted. Testu. Care-i act volitiv. Intelegeti. Mai bine de-atat nu stiu sa va explic. Si la o adica cu cine sa te porti mizerabil daca nu cu cei pe care-i iubesti si te iubeste? Ei, io m-am decis sa-l injur pe amicu Balan, alias, dar in special recte, Inspectoru. Bine si pe amicu Martin, da el nu vrea inca celebritatea, in consecinta il voi spurca in fata. Adica in particular. Inspectoru vrea sa fie celebru. Despre Inspector voi scrie. Vom celebra Inspectoru, cum ar veni. (I se spune Inspectoru, am aflat, finca a lucrat cu statu. Adica nu ca statea, ceea ce nu pot garanta, desi i se plia totalmente pe profil, ci ca mai inspecta si el cate-o gradinita de-asta de copaci deranjati. Copaci adica kinderi). Inspectoru era pana acu vreo cativa ani un soi de june tanar chinuit. Cara cu el mereu la nesfarsit o perpetua oboseala. Finca erea actor si regizor cu patalama si intretinea un anturaj intelectual iel asea, oboseala lui se chema sastisire. Hai sictir. Sa-i spunem sictir. Ce mai, tanaru parea ca traieste pentru canapeaua si berile de dupa. Program. Io l-am cunoscut la o gazeta unde am frecat-o vreun an de zile si mi-a placut de el finca mi-a confirmat, fara nici o jena, ca 90% din actori sunt niste ciute inculte. Deci nu ca era si el actor si faze de-astea, cum v-ati gandi voi unii mai destepti asea. Nu, omu e ok, mi-a confirmat nu ca subiect al observatiei, ci ca subiect purtator de aceeasi observatie. Ei, am stat noi asea vreun an intr-o redactie pe-acolo, ne mai cumparam merdenele, una alta si vine frate schimbarea. Adica se insinueaza, ca orice schimbare. Si stiti, ce mama dreacu, ca ca sa aflati ce-i in spatele oricarei conflagratii interioare, exterioare, avem celebra vorba a vechilor evrei - cherchez la femme. Nu va zic io acu cum e cu femeia din viata Inspectorului, cert e ca, ulterior momentului, Inspectoru a inceput sa inspecteze mental si alte acte de cultura. Monopolul sticlei de bere luase sfarsit. Ca sa nu mai fiu onanist ca mi-e somn (de la o vreme am observat ca adorm la filmele porno), Inspectoru are un spectacol facut de muschii lui. Ni l-a aratat aseara intr-un cerc restrans si nu e cel mai naspa lucru pe care puteti da banii. Mai ales ca nu costa nica, ba Balanu mai da si cate-o bere daca esti perspicace si-i pici in raza cand alege el sa interactioneze cu publicu. Toata daravera e in Club A, duminica, de la 19.30. Va dau linku asta(http://www.balanunu.com/), ii mai faceti si voi trafic, una alta si negresit sa va infatosati duminica. Balan merita celebritate. O sa fiu si io ca azi am ratat partea in care se dezbraca.

Stolo sau consecventa penibilului politic

Cine mai avea dubii in privinta bolii cronice a lui Stolo, e timpul sa se trezeasca. Stolo sufera de ani buni de o basescita abracadabranta. Cautionat de analisti si comentatori cu panas (citeste chireac si ctp) care au preferat sa vada in el o teoretica coarda de profesionist in ale economicului, draga stolo se dovedeste o foarte concreta coarda. Tocmai a renuntat la functia de premier desemnat. Cica are o problema cu PSD-ul si pactu pentru romania (un amic tocma m-a atentionat ca romania se scrie Romania, numa ca in structura data mie-mi pare o romanie cu litera mica). Stolo a intrat din nou in metastaza (cum ma joc io cu sensurile cuvantului, mai rar cineva).

Rudolph Giuliani si capra vecinului

Realitatea loveste din nou. Seria kissingerilor invitati speciali la 10 pentru Romania continua. Cand auzi numele flacaului ce ne viziteaza anu asta, Rudolph Giuliani, te gandesti la niste mii de americani morti si niste cladiri picate prin New York. Adica nu ca ar fi vreun soi de Unabomber, quite the opposite, intelegi voi. Auzindu-l, insa, pe Giuliani vorbind pe pamant romanesc mi s-a parut ca Realitatea s-a pregatit mai degraba pentru Craciun, aducandu-ne un Rudolph. Ce ne spune din buza aeroportului nea primaru? Ca cica romanii n-ar trebui sa fie abatuti de criza financiara, ca ea e la fel si America, si in Romania si in Rusia etc. Zic, lasa-l sa-si gaseasca fusu, a zburat ceva. In dimineata asta, pac la Oprescu cu Realitatea dupe el. Schimba ei niste platitudini dragute, se rade pentru camera, cand deodata, fara nici o legatura cu nimic, nea Rudolph strikes back. Let me just add... si ne zice iar, uitandu-se la Oprescu, ca romanii nu sunt singurii care sufera de criza. Toata lumea e la fel de crizata. Ca tre sa vedem impreuna... balarii. Oi fi io oleaca deranged si omu e doar afabil, da discursu lui prea se pliaza pe samoaracapravecinismul nostru funciar.

Hanbal ante portas adica dusmanu nostru handbalu, cum ar veni

De ce ramanem cu un gust amar dupa fiecare participare la un turneu final al nationalei de handbal feminin? Habar nu sunt. Sau, bine, hai, o sa incerc o explicatie. In primul rand nu ne invatam minte. Noi aia de ne uitam. Suntem amici buni cu nea denial. Adica avem o problema de parametri, in sensul ca ne cocotam numai d-zeu si vaca stie cum pe un podium la vreun sport, rupem prin cine stie ce conjunctie favorabila a nebuloaselor cu traditia mediocritatii noastre si gata, ne-am resetat. O clipa stim ca suntem mediocri si ca important e sa participi, in urmatoarea suntem elita. Una doua. Am fost vicecampioni europeni acu cativa ani la handbal feminin, gata, frate, aia suntem, rupem tot. Turneu dupe turneu, dezamagire dupe dezamagire. Acu, bine, vorba cantecului - e usor sa fii ajungi in top, e greu sa te mentii. A dreacu si cu truismele astea. Ce ne spune ele? Tocmai, ca suntem mediocri, dar ca mai intram ocazional in gratiile ilogicului din sport. Acu nu zic ca nationala de handbal e vraiste, nu e. E doar o nationala care se taie. Si n-are nimic de-a face cu labilitatea sub presiune, ci cu o plamadeala ce tine de o forma mentis vernaculara, baaaaaai. Genialitatea premisei, inceputul devastator si pleostirea din t1. Mentalitate provinciala. Tragi nitel la inceput pana consideri atins un prag al "decentei", dupa care vine munca de-ampulea. Jocul la alibi. Las-o ba ca merge asa. De ce nu mai are Romania nici o treaba cu medaliile la handbal feminin? Din cauza lui Tadici? Voina? Gatu? Nu frate. Din cauza plamadelii. A adn-ului pleostelii. La noi, in situatii-limita nu intervine dualitatea normala concentrare sub presiune/cedare vinovata sub presiune (tot o forma de exercitare, esuata, a vointei), ci pleostire ontica, picaj in abulie, conservare neuronala, cu activarea mantelor de protectie: Ete na, nu mai iau 10 mii de coco, iau doar 5. Las ca ma scot io cumva. Denial. Nu cumva sa avem un sentiment al ratarii, vreo vinovatie constructiva. Hai ca-i noapte, e frig si-n orasu trist luminile s-au stins, iar io bat campii. E clar frate. L-am luat la suturi pe Tadici, ca le mananca ficatii la fetili, o sa-l luam la ciuruit pe Voina ca-i moale, ne cacam pe noi. Problema e in alta parte. Da de fapt nici nu stiu daca e o mare problema. Pana la urma o sa iesim pe locu 5-6, noi suntem cam a treia-a patra echipa ca valoare in Europa, dupa Norvegia, Rusia si poate Germania, deci am gresit de putin. Deci nu-i nici o problema. Deci vorba simfoniei, nici nu stiu de ce mai scriu randurile astea. Evident, m-am pleostit.

Ce a inteles presa din scandalu Bideu-Ciocumic

Ocazional, locu asta al mieu de munca mai tranteste cate-o conferinta de presa de lansare a cat-unui studiu. Taman azi ma infatosai si io la una ca sa asist la o varianta presara a unui incident mult blogarit international. Carevasazica colegii mei si expertii se produc si ei ca tot omu cu cifre, statistici si alte daraveri excitante la presar. Estimp un zdrahonache pe care-l voi identifica ulterior ca un maria sa cameramanu la s'traiti PROtv si cu un topmodelache purtator de microfon la onor aceeasi televiziune se zbenguie undeva in spate, pe-o canapea, pe linia camerelor de luat vederi. Adica gura nu le mai tace, ca ei ca jurnalistu decent. Juma de sala aude un mix de hahaieli de topmodelache si data statistica. Pana si camerele incep sa se confuzeze in privinta focalizarii. Adica unde e punctu de interes. Io pisicher ii prind, rezultatu putand fi analizat in foto atasat.
S-acu venim la incidentu mult blogarit international cu care va amenintam. Stiti faza cu Marinescu Bideu, Anca Constantinescu Ciocu Mic si ceva hasdoio. Ei, la un moment dat al conferintei si al hahaielilor mai sus numite o tanti ziarista cedeaza si se iteste la zdrahonache taman cu "ciocu mic, ma". Sa mor io, asa i-a zis. Amfitrionii de la prezidiu continua, dar e clar ca nimeni nu-i mai urmareste. Zdrahonache, care nu avuse nici o jena sa tipe la mine pe timp de conferinta cand il rugasem sa o lase mai usor, e asteptat sa reactioneze. El tace. Sfaraie tot zdrahonismu din el de nervi, da tace. Razbunarea Ancai Constantinescu bantuie sala.

Aripi sa pot zbura

Fratele Base ramase fara aripi. Cica trebia sa ajunga si el pe la Bruxel, da ii luara aripile. Io il suspectez pe Vica Uiuiu Orban, un mare ministru care, pe final de mandat, ii serveste o lectie Baselului. I-o zis el acu vreo juma de an prin CSAT ca Forta Aeriana Unu sta sa pice spectaculos. Inca de-atunci Vica se gandea la siguranta prezidentului. Vica nu ia comisioane. Vica nu ia spagi. Faza foarte tare e ca avionu lu Base, unu din ele, are vreo 35 de ani de munca. E boing boing, da totusi o artroza acolo sa-i permitem si lui. Suge kerosen cat 5 armasari d-astia de noo generatie, da merge, frate. Merge prin aer, unde sperie pasaretu, ca cica prin Europa nu poate ateriza la ce muzica duce cu el. Ei, mai aterizeaza cand se enerveaza Base si cere personal gaozarilor sa-i dea o imputita de pista. Bine, cam tot asea aterizeaza si Migurile noastre, cam tot aea andocheaza si fregatele si submarinu atomic Delfinu, cu derogari de la al de sus.
Acu, io il inteleg pe Boingu 707. Daca nici la pensie acu, dupa ce a dus ani la rand ziarisiti cheflii, presedinti cheflii, bagatori in seama care auzitara ca e chefliu la bordu Carpatiului (asea ii zice), nu are si el minutele lui de celebritate, atunci cand plm. Acu, nea Base, cand Carpateanu ti-a zis ca-l plictisesti, lasa-l. Lasa-l sa mearga sa-si afle familia, mai are un frate in viata prin Iran. Asa grait-a Zarathustra!

Duios Baselu plangea

Habemus pupam! Adeca avem, cum ar veni, o paiata desemnata premier. Nu-mi amintesc decat cetos o imagine vehiculata la un moment dat prin media cu Stolo pe post de Frankenstein, de golem al diabolicului doctor Baselu. Un contraption d-asta cu CV activat strategic cand e nevoie de el, si dezactivat prin forta lacrimilor stapanului. Base si-a bagat picioarele si de data asta in orice urma de speranta a mea de a avea un premier cu coloana vertebrala. Si-a bagat picioarele si in negocierile amorale PSD-PDL (da romanu devine tot mai acut un animal amoral, deci se va adapta usor la aceasta alianta) si a jucat in forta. A taiat macaroana oricaror eventuale tatonari cu PNL, numind cel mai acid premier pentru o eventuala guvernare cu PNL. Dizidentul PNL-ist Stolo n-ar avea cum sa lucreze cu cei de la care a plecat. Base a exclus PNL de la guvernare, in aceeasi masura in care pnl-istii s-au exclus de la guvernare. Cu un Tariceanu mai moliceanu, dispus sa lase dreacu postu ala de premier la care a tinut suspect de stupid pentru a nu lua in calcul varianta eschivei liberalilor pe vreme de criza, PNL putea guverna. Dar nu vor guverna, ci vor intra la apa. Deja a inceput destructurarea din teritoriu spre centru. Filialele incep sa latre pentru ca nu au fost consultati ca in cazul PSD-ului si-si vor face din asta un alibi ok pentru inceperea sezonului de migratie. Vorba aia, tot la liberali vor merge, basca mai democrati. L-am auzit deja pe Morega bodoganind ca el vrea sa aiba grija de roamani, ca vrea sa guverneze.
Revenind la Stolo, marele economist cu state pe la Banca Mondiala si pe la Tofan e un plastelin, un abulic, un Linguini ala din Ratatouille, dirijat prin tragere de par de Base-maus. Dupa patru ani de chin, de caderi, ridicari si victimizari, Base si-a tras iar consiliul. Ca la primarie. Urmeaza invazia videnilor la nivel national, in buna si dreapta intelegere cu michispagarii. Cat despre Stolo, el sarmanu n-are nici o treaba. Tot ca in Ratatouille, tot ce trebe el sa faca e sa deschida camara sa intre sobolanii. El are doua mare calitati: nu se supara si se da imediat deoparte. La prima lacrima a lui Base.

Despre mine cant

S a dreacu de spontan. Rar spre niciodata ma asez sa dorm pe ganduri si sa le dezvolt. D-aia-s mai mult un replicangiu. De cele mai multe ori argumentez din mers. Sunt printre putinele dati in care gandesc. Nu-mi place nici de-a dreacu sa gandesc singur. Adica doar io cu mine. Gandesc concomitent cu nevoia argumentatiei, deci in discutiile cu ailalti (text exploatabil pentru cine se simte exploatat). Mosesc. De cand eram adolescent mosesc. Prin cluburi underground. Azi ii zice pogo. Si am argumente a dreacu de misto, da sunt o avalansa si ce iese e usor jenant. Adica is printre multii imprastiati care din acute deficiente de rabdare si gripari la sistemă (carevasazica imprastiati) sunt incapabili de discurs coerent. In mod evident fac parte din specia celor care proceseaza in regim quadcore. Pana ca sireacele sinapse sa proiecteze verbal maretele ganduri, sunt deja la al nspelea aspect derivat din sau relevant al gandului-mama. Cum ar veni, raman in urma. O parte din mine ramane pe drum. N-am imperativele racanului american. O las in urma. E drept ca numa io-s martor la mandretea de spectacol al ideilor din capu mieu, alalalt se multumeste numa cu bolboroselile mele. Cele mai oficiale interventii argumentative ale mele au fost fara exceptie niste babane prolixitati. Mi-am zis la un moment dat c-o fi tracu. Pula tracu. M-am dat la glume cu cine nici cu gandu nu zambiti. Sunt bun la glume, la replica. La intepat. E pe baza de headshot, nu de tortura. S a dreacu de spontan. Creca mi se trage de la taichimiu. Nush ce dreacu am avut io cu taichimiu cand eream tanar. Nu puteam comunica cu el. Eream io destept, faze de-astea. Ăsta n-avea nici o treaba. Statea si o saptamana sa se gandeasca cum s-aseze doo uluci si trei barne de-un gard acolo. Apoi se apuca de treaba. Omu a sapat la un beci vreo 10 ani. L-a facut fain. Acu venira astia de la primarie sa i-l astupe. Io eream destept, munceam cu capu. Nu faceam nica. Am o vorba de prin perioada aia, cica stai concret. Bine, e mai recenta, da pe-atunci o localizez, gandindu-ma io oleaca acu cand scriu. Cica ma ia taichimiu odata Ba, mutalaule, mai misca-te ba si tu, mai fa ceva. Io il ignor din noru meu. Bine, era si o perioada in care ma uitam vreo 8 ore pe zi la turu frantei. Fa, ba si tu ceva, n-auzi?. Da fac, io de colo, stau la o tacla cu daseinu. Sa mor io, asa i-am zis. L-am inchis, sa ma mai lase-n durerea mea. Si asta stii ce-mi zice? Sofereste asea - Ba, stai, da stai, ba, mai concret. Si pleaca, ma. Nu mi-a mai zis de-atunci neam cat am mai stat pe-acasa. Io credeam pe-atunci ca l-am facut, da el ma facuse. Stia el ca ma prind io candva. El are rabdare. Si parca de-a dreacu, chiar si-acu cand m-am prins, tot stau si tot nu-mi iese statu concret. Bine, io vorbii asteia i-am dat alta turnura. Mai cotidiana asa. Ca s-o pot folosi ca marca. Ca brand, asea. Sa fiu uschit. E ceva de genu stai linistit, nu-ti fa griji. Nu te agita. Asea ceva. Se leaga bine la replica. Si provoaca si rumoare. Na, salut si io publicu cum pot. Ca daca glagorie sustinuta n-am, ciupesc si io asa. Tot de incongruenta vitezelor dintre procesor si fonator tine si vorba aia cu habar nu sunt. Nu mai stiu exact faza, da tot asea am gandit ca pentium patru si mi-au ramas cuvintele in urma si s-au alaturat astea doo, habar cu nu sunt. Mi-a placut, adica e uscheala, schimbi auxiliarele intre ele. Sunt momente de astea de-ti ies faze de astea, haidetisahaidemisme de astea. Iaca-i bine sa fii si prolix. Da ma bate gandu sa ma caut. Io il urmaresc pe Gadea. Adica asea cand il prind, il urmaresc. Gadea stie cum e cu vitezele.