Hanbal ante portas adica dusmanu nostru handbalu, cum ar veni

De ce ramanem cu un gust amar dupa fiecare participare la un turneu final al nationalei de handbal feminin? Habar nu sunt. Sau, bine, hai, o sa incerc o explicatie. In primul rand nu ne invatam minte. Noi aia de ne uitam. Suntem amici buni cu nea denial. Adica avem o problema de parametri, in sensul ca ne cocotam numai d-zeu si vaca stie cum pe un podium la vreun sport, rupem prin cine stie ce conjunctie favorabila a nebuloaselor cu traditia mediocritatii noastre si gata, ne-am resetat. O clipa stim ca suntem mediocri si ca important e sa participi, in urmatoarea suntem elita. Una doua. Am fost vicecampioni europeni acu cativa ani la handbal feminin, gata, frate, aia suntem, rupem tot. Turneu dupe turneu, dezamagire dupe dezamagire. Acu, bine, vorba cantecului - e usor sa fii ajungi in top, e greu sa te mentii. A dreacu si cu truismele astea. Ce ne spune ele? Tocmai, ca suntem mediocri, dar ca mai intram ocazional in gratiile ilogicului din sport. Acu nu zic ca nationala de handbal e vraiste, nu e. E doar o nationala care se taie. Si n-are nimic de-a face cu labilitatea sub presiune, ci cu o plamadeala ce tine de o forma mentis vernaculara, baaaaaai. Genialitatea premisei, inceputul devastator si pleostirea din t1. Mentalitate provinciala. Tragi nitel la inceput pana consideri atins un prag al "decentei", dupa care vine munca de-ampulea. Jocul la alibi. Las-o ba ca merge asa. De ce nu mai are Romania nici o treaba cu medaliile la handbal feminin? Din cauza lui Tadici? Voina? Gatu? Nu frate. Din cauza plamadelii. A adn-ului pleostelii. La noi, in situatii-limita nu intervine dualitatea normala concentrare sub presiune/cedare vinovata sub presiune (tot o forma de exercitare, esuata, a vointei), ci pleostire ontica, picaj in abulie, conservare neuronala, cu activarea mantelor de protectie: Ete na, nu mai iau 10 mii de coco, iau doar 5. Las ca ma scot io cumva. Denial. Nu cumva sa avem un sentiment al ratarii, vreo vinovatie constructiva. Hai ca-i noapte, e frig si-n orasu trist luminile s-au stins, iar io bat campii. E clar frate. L-am luat la suturi pe Tadici, ca le mananca ficatii la fetili, o sa-l luam la ciuruit pe Voina ca-i moale, ne cacam pe noi. Problema e in alta parte. Da de fapt nici nu stiu daca e o mare problema. Pana la urma o sa iesim pe locu 5-6, noi suntem cam a treia-a patra echipa ca valoare in Europa, dupa Norvegia, Rusia si poate Germania, deci am gresit de putin. Deci nu-i nici o problema. Deci vorba simfoniei, nici nu stiu de ce mai scriu randurile astea. Evident, m-am pleostit.